Codul Muncii: noile prevederi au intrat în vigoare

Noutăți


Codul Muncii: noile prevederi au intrat în vigoare

Angajatorul este obligat să-i informeze și să-i consulte pe salariați referitor la subiectele relevante în raport cu activitatea lor în cadrul unității, cum ar fi evoluţia recentă şi evoluţia probabilă a activităţilor şi situaţiei economice a unităţii, evoluţia probabilă a ocupării forţei de muncă în cadrul unităţii, în special atunci când există o ameninţare la adresa locurilor de muncă.

Codul Muncii a fost completat cu un articol ce reglementează informarea și consultarea salariaților, noile prevederi fiind publicate în Monitorul Oficial din 25 august curent.

Potrivit noului articol, informarea va avea loc prin transmiterea, în forma scrisă,către reprezentanții salariaților a datelor relevante, complete și veridice enumerate mai sus, într-un timp util, care le-ar permite reprezentanților salariaților să pregătească, în caz de necesitate, consultarea. În caz de lichidare a unității sau reducere a numărului ori a statelor de personal, salariații vor fi informați despre acest lucru cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de declanșarea procedurilor.

Angajatorul va mai informa angajații și referitor la planificarea şi introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentului de lucru și de protecție, instruirea salariaților în materie de securitate și sănătate în muncă și alte aspecte importante pentru salariați.

În același timp, Codul Muncii a fost completat cu prevederi ce țin de munca pe fracţiune de normă. Documentul prevede că angajatorul va putea angaja salariaţi cu ziua sau săptămâna de muncă parţială, iar durata concretă a timpului de muncă parţial va fi stipulată în contractul individual de muncă. La cererea femeii însărcinate, a salariatului care are copii în vârstă de până la 10 ani sau copii cu dizabilităi, sau îngrijeşte de un membru al familiei bolnav, angajatorul va fi obligat să le stabilească ziua sau săptămâna de muncă parţială.

Legea mai stabilește că, în vederea facilitării transferurilor, angajatorul va informa salariații despre funcțiile vacante cu normă întreagă și pe fracțiune de normă apărute în cadrul unității, în termen de 5 zile lucrătoare de la data apariției lor.

Totodată, legea mai conține și modificări ce țin de activitatea unor categorii de femei. Astfel, femeile gravide, femeile care au născut de curând și cele care alăptează vor fi înlăturate de la munca de noapte, acordându-li-se o muncă de zi, cu menținerea salariului mediu de la locul de muncă precedent. Femeile care au copii în vârstă de până la 3 ani, în cazul în care nu au posibilitatea să-şi îndeplinească obligaţiile de muncă, vor fi transferate la un alt loc de muncă, cu menținerea salariului mediu de la locul de muncă precedent, până când copiii împlinesc vârsta de 3 ani.

Documentul conține şi noțiuni noi, cum ar fi cele de «cedent» și «cesionar». Astfel, cedentul este persoana fizică sau juridică care, în procesul schimbării proprietarului unității, schimbării tipului de proprietate al acesteia sau al reorganizării unității ce implică schimbarea angajatorului, își pierde calitatea de angajator în raport cu unitatea sau o parte a acesteia, iar cesionarul este considerată persoana fizică sau juridică care dobândește calitatea de angajator.

https://monitorul.fisc.md/