Pentru a treia lună consecutiv, în RM se înregistrează deflație

Noutăți


Pentru a treia lună consecutiv, în RM se înregistrează deflație

Pentru a treia lună consecutiv, în Moldova se înregistrează deflație, care a fost în august de 0,4% (iulie – 0,9% iunie – 0,4%), iar în perioada ianuarie-august, inflația a constituit 3,4%. Informația a fost anunțată de Biroul Național de Statistică.

Potrivit instituției, inflația anuală, adică pentru ultimele 12 luni – din august 2016 și până în august 2017, a fost de 7,3%. Este de menționat că în august anul trecut, de asemenea, a fost înregistrată o deflație de 0,4%, iar în ianuarie-august 2016, indicele prețurilor de consum s-a redus cu 1,3%, inflația anuală pentru perioada august 2015 – august 2016 era de 3,6%.

Conform BNS, prețurile medii de consum s-au redus în august cu 0,4% față de luna precedentă, din contul ieftinirii produselor alimentare cu 1,7%, în timp ce prețurile pentru produsele nealimentare au crescut cu 0,8%, iar tarifele pentru servicii au rămas la același nivel.

În luna august 2017 faţă de iulie 2017 au fost înregistrate scăderi de preţuri la următoarele produse alimentare: cartofi – cu 20,4%, legume proaspete – cu 15,9% (în special: vinete – cu 50,5%, pepeni verzi și galbeni – cu 49,4%, tomate – cu 41,3%, ceapă uscată – cu 23,1%, morcovi – cu 13,1%, varză – cu 13,4%, ardei grași – cu 12,9%, usturoi – cu 10,1%, sfeclă roşie – cu 8,6%), fructe proaspete – cu 4,2% (în special: struguri – cu 31,9%, fructe de livadă sâmburoase – cu 12,3%, fructe de livadă sămânţoase – cu 5,8%), crupe – cu 0,7%.

Totodată, în perioada de raport au fost înregistrate unele majorări ale preţurilor la ouă de găină – cu 8,1%, castraveţi – cu 5,8%, dovlecei – cu 5,3%, citrice – cu 1,7%, carne de porc – cu 1,4%, fructe exotice şi ciuperci proaspete – cu câte 1,2%, smântână şi brânză din lapte de vacă – cu câte 1,0%, carne de pasăre – cu 0,8%, unt ţărănesc – cu 0,6%, miere de albine – cu 0,5%. Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, menţionăm, că în perioada de raport au fost înregistrate creşteri mai semnificative de preţuri la combustibili – cu 3,1% (în special: carburanţi – cu 4,1%, lemne pentru foc – cu 3,3%, cărbune de pământ – cu 0,7%), pantofi şi ghete de cros pentru copii – cu 2,9% şi respectiv 2,1%, accesorii pentru scris – cu 1,6%, confecţii pentru copii – cu 0,9% (în special: pantaloni şi fustiţe pentru şcoală – cu câte 2,1%, cămăşi, bluze, tricouri – cu 2,0%, sacouri, pulovere – cu 1,5%, costume – cu 1,4%, costume sportive – cu 1,3%), ghete pentru cros şi pantofi pentru bărbaţi – cu câte 1,2%, autoturisme – cu 1,1%, motociclete – cu 0,9%, costume pentru bărbaţi şi femei – cu câte 0,6%, ţigări – cu 0,7%.

Concomitent, în perioada de raport, la mărfurile nealimentare s-au înregistrat reduceri de preţuri la gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 2,0%, sandale pentru femei şi scurte pentru bărbaţi – cu câte 1,0%, televizoare – cu 0,6%, haine de blană pentru copii şi aparate pentru prelucrarea informaţiei – cu câte 0,4%, maşini de spălat şi aragazuri – cu câte 0,3%. Pentru serviciile prestate populaţiei în luna august a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la serviciile transportului aerian de pasageri – cu 2,4%, plata pentru studii medii şi medii speciale (Orhei) – cu 1,5%, închirierea apartamentelor – cu 1,3%. Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 2,5%, serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 1,6%, serviciile pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 0,8%.

http://www.infomarket.md/