În ianuarie 2018, inflaţia în Moldova a înregistrat 0,4%

Noutăți


În ianuarie 2018, inflaţia în Moldova a înregistrat 0,4%

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică în ultimele 12 luni inflaţia a constituit 6,5%. În ianuarie 2017 inflaţia a fost de 1,2 la sută, în ianuarie 2016 – ianuarie 2017 – 3 la sută. Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,4 la sută în ianuarie 2018 a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,9 la sută şi la mărfurile nealimentare – cu 0,2 la sută.

În luna ianuarie 2018 faţă de decembrie 2017 o creştere mai semnificativă a preţurilor s-a înregistrat la următoarele produse alimentare: fructe proaspete – cu 8,5% (în special: fructe de livadă sămînţoase – cu 22,3%, struguri proaspeţi – cu 19,5%, fructe exotice – cu 1,9%), legume proaspete – cu 4,4% (în special: varză – cu 16,4%, ardei dulci – cu 6,9%, castraveţi – cu 5,4%, vinete – cu 5,1%, tomate – cu 3,5%, ceapă uscată – cu 2,5%, morcovi – cu 2,3%), cartofi – cu 3,1%, slănină neprelucrată – cu 1,1%, smîntînă – cu 0,6%, brînză din lapte de vacă – cu 0,5%.

Totodată, în perioada de raport au fost înregistrate unele scăderi ale preţurilor la usturoi – cu 5,8%, ouă de găină – cu 3,2%, citrice – cu 1,6%, bostani – cu 1,4%, crupe – cu 1,1%, ulei vegetal – cu 0,9%, ciuperci – cu 0,7%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 0,5% (inclusiv: carne de porc – cu 1,8%, carne de oi – cu 0,8%, preparate din carne şi semifabricate – cu 0,7%, carne de vită şi de pasăre – cu cîte 0,3%), zahăr tos – cu 0,5%. Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, menţionăm, că în perioada de referinţă preţurile la majoritatea mărfurilor au rămas la nivelul lunii precedente.

S-au înregistrat unele creşteri de preţuri la combustibili – cu 1,8% (în special: carburanţi – cu 3,1% şi lemne pentru foc – cu 0,6%), obiecte de sanitărie şi igienă – cu 1,7%, fotolii – cu 0,8%, aparate electrice mărunte, unelte de muncă electrice, aparate electrice pentru îngrijirea personală, plite electrice – cu cîte 0,5%, divanuri, paturi, canapele, garnitură pentru sufragerie şi dormitor, aparate de aer condiţionat, calorifere, veselă pentru bucătărie şi obiecte casnice – cu cîte 0,4%, ţigări – cu 1,5%.

Concomitent, în perioada de raport, la mărfurile nealimentare au fost înregistrate unele reduceri de preţuri la medicamente – cu 1,2%, autoturisme, telefoane, aparate foto şi de filmat – cu cîte 0,7%, cărbune de pămînt – cu 0,6%, scurte şi cizme de iarnă pentru bărbaţi şi femei, covoare şi preşuri, frigidere şi congelatoare, maşini de spălat, aspiratoare, mărfuri chimice de uz casnic, gaz lichefiat ambalat în butelii – până la 0,4%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna ianuarie a fost înregistrată majorare la chiria în cămine studenţeşti (Colegiul pedagogic din or.Soroca) – cu 9,3%, la tarifele medii lunare pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 4,3%, serviciile transportului aerian de pasageri – cu 2,4%, serviciile hoteliere – cu 1,7%.

Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 5,7%, serviciile transportului feroviar internaţional de pasageri – cu 4,5%, în rezultatul fuziunii întreprinderilor SA RED Nord şi RED Nord-Vest a scăzut tariful la energia electrică – cu 1,1%.

http://www.infomarket.md/