ANRE a stabilit prețuri mai mari la benzină și motorină

Noutăți


ANRE a stabilit prețuri mai mari la benzină și motorină

Benzina și motorina s-au scumpit din nou, în situația în care cotația țițeiului la bursele internaționale se menține deja de mai multe săptămâni peste nivelul de $70 pentru un baril. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru perioada 30 mai–12 iunie, prețul plafon de comercializare cu amănuntul la cea mai solicitată benzină Premium-95 la nivel de 19,79 lei pentru un litru, iar la motorină de 17,75 lei.

Prețul de referință la benzină pentru următoarele două săptămâni este cu 64 de bani per litru mai mare decât cel anterior, iar motorina s-a scumpit cu 66 de bani. În perioada 16-29 mai benzina și motorina se scumpise cu 33 și respectiv 30 de bani.

Cotaţia barilului de petrol Brent pe piețele internaționale a coborât la mijlocul zilei de ieri la $75,31 pentru un baril, față de $75,73 la deschiderea burselor. Maximul înregistrat a fost de $75,88 pentru un baril, iar minimul de $75,18.

Mai mulți experți estimează că prețurile la petrol pe piața internațională se vor menține în anul 2018 la nivel de $65-75 pentru un baril. De la începutul anului curent cotațiile la petrolul Brent au crescut cu circa 20 la sută și au atins în luna mai maximul de $80 pentru un baril, pentru prima oară din noiembrie 2014.

https://www.moldpres.md